''oameni pe care i-ai iubit, dar care nu te-au iubit;
oameni care te-au iubit, dar pe care n-ai putut să-i iubești;
oameni care au făcut să răsară soarele și oameni care au semănat furtuni,
oameni după care te-ai uitat lung atunci când ți-au întors spatele,
oameni cu care te-ai purtat copilărește și pe care i-ai pierdut,
oameni pe care nu-i mai vezi, nu-i mai ai, dar îi porți pretudindeni în suflet,
oameni de care ți-e dor și oameni cărora le lipsești,
oameni care ți-au întins mâna pentru a te ajuta și oameni care ți-au dat brânci,
oameni pe care i-ai rănit și pe care îi regreți,
oameni care ți-au arătat ce e iubirea, dar și oameni care te-au învățat ce înseamnă disprețul,
oameni care nu au putut fi înlocuiți și oameni care te-au înlocuit,
oameni care ți-au luat totul, dar și oameni care te-au făcut să simți că nu-ți trebuie mai mult,
Oameni.
În viața fiecărui om există și au existat toți acești oameni. Și mai există și acei oameni pe care nu i-ai uitat și pe care nu-i vei uita niciodată…''
SURSA: http://momenteinviata.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu